Ramona Păuleanu, frumoasa prezentatoare a rubricii de meteo de la PRO TV trece printr-o perioadă extrem de dificilă din viața sa! În urmă cu 5 luni a născut gemeni, o fată și un băiat, însă, din nefericire, Luca, băieţelul ei, este încă în spital!
Pe lângă faptul că micuţul s+a născut prematur şi a avut nevoie de îngrijire specială, acesta a luat şi o bacterie din spital.
„Am născut doi pui, o fată și un băiat, mult mai devreme decât trebuia. Alexandra și Luca. Probabil ca așa a fost să fie. Universul s-a grăbit. Trebuie să fi fost universul pentru că, altfel, nici eu și nici ei nu erau pregătiți. Era într-o joi, seara, după o zi ciudată, când am fost dusă de urgență în sala de operații. În sala aia, pe masa aia, a fost pentru prima dată în viață când mi-au clănțănit dinții în gură de frică.
Erau prea fragili. Amândoi, dar mai ales Luca. Iar peste toată fragilitatea asta, o bacterie luată din spital l-a destabilizat complet, luptând și în momentul de față să se facă bine. Sistemul asta l-a salvat și l-a prăpădit. Dar are o forța și o tenacitate pe care nu le credeam capabile la o mâna de om. Înțeleg că așa sunt ăștia mici, mult mai puternici decât noi, dovadă că a fentat de 3 ori moartea. Dar iată că au trecut 5 luni și nu știu câte vor mai trece până îl voi vedea acasă, lângă mine, lângă sora lui. Sper doar că de primul lor Crăciun să îi am acasă pe amândoi, lângă mine.”, a scris jurnalista pe o reţea de socializare.
”Nu va pot explică ce este în sufletul meu. Știu doar că, oricât de dur ar sună, nimic nu m-a apropiat și m-a îndepărtat de Dumnezeu că perioada asta. Aș da orice să-i pot lua suferința. Ochii lui mi s-au întipărit în suflet. M-aș aruncă deasupra lui, că m-aș transformă într-un scut uman că să-l ascund și protejez de toate. Am blamat soarta, sistemul, că m-am autoblamat, că n-am putut să încetez să mă întreb de ce eu.
Mare dreptate are cel care a spus că orice, numai mama să nu fii. Și numai copil să nu fii, aș adaugă, când în loc să îl bucurăm, să îl facem să zâmbească, să îl ținem în brațe și să-l iubim, el este într-un spital, și nu cunoaște altceva. Am revenit să va spun că în toată durerea mea, în tot răstimpul asta, m-am gândit la toate mamele și toți părinții care își au puii bolnavi. Să ne intărească Dumnezeu”, a mai scris Ramona pe pagina sa de Facebook.
Sursa foto: Facebook